Desigur! Iată un text de aproximativ 400 de cuvinte care pornește de la fraza „Mi-am dat seama că ar trebui să-mi închei cariera ca selecționer al echipei naționale a României, dar…”:
—
**„Mi-am dat seama că ar trebui să-mi închei cariera ca selecționer al echipei naționale a României, dar…”**
Mi-am dat seama că ar trebui să-mi închei cariera ca selecționer al echipei naționale a României, dar ceva din mine încă se agață de vis. Știu că rezultatele nu au fost întotdeauna pe măsura așteptărilor, știu că au existat momente de ezitare, de critică, de presiune imensă din partea publicului și a presei. Dar totodată, știu cât suflet am pus în fiecare convocare, în fiecare antrenament, în fiecare discurs din vestiar.
A fi selecționer nu înseamnă doar să alegi 23 de jucători și să pui o tactică pe tablă. Înseamnă să trăiești cu speranțele unei națiuni, să porți în spate visurile a milioane de oameni care iubesc fotbalul cu o pasiune rară. Nu poți să renunți cu ușurință la așa ceva. Nu poți să pleci fără să te întrebi dacă ai făcut chiar tot ce se putea.
Sunt conștient că vocea criticilor devine tot mai puternică și că poate e nevoie de un nou suflu, de o schimbare. Însă mă uit în ochii acestor tineri pe care i-am chemat la lot și văd potențial, văd dorință, văd ceva ce nu am mai simțit de mult: speranță. Și atunci mă întreb – e corect să plec acum, când suntem la un pas de a construi ceva solid, durabil?
Mi-e greu să iau decizia. Încă mai simt energia stadionului când intonăm imnul, încă mai am emoții la fiecare fluier de start. A fi selecționer nu e doar o profesie, e o onoare și o responsabilitate. E o parte din identitatea mea.
Poate că retragerea va veni curând. Poate chiar ar fi înțelept să o fac. Dar atâta timp cât mai cred că pot aduce ceva valoros, cât timp jucătorii cred în mine, cât timp încă mai simt fiorul acelui vis românesc, voi mai rămâne. Măcar încă puțin.
—
Vrei să ajustăm tonul? Mai emoțional, mai rați
onal, mai oficial?
